Sub semnul optimismului?

Aud si citesc in continuu ca e bine sa fii optimist. Este bine "sa gandesti pozitiv", "sa vezi partea plina a paharului", " sa atragi energiile pozitive". Dar de ce? Nu risti oare sa cazi in naivitati periculoase?
Am dat peste un citat care se muleaza pe cugetul si simtirea mea:
"E poate ca o datorie să vezi prezentul în culori mai negre decât e, de fapt; pentru ca din această vedere să izvorască o luptă mai hotărâtă spre mai bine." Lucian Blaga
Oamenii care sunt prea multumiti de prezent (sau intotdeauna multumiti, asta e si mai rau... sau poate ca nu e) ajung sa sufere se autosuficienta.Parerea mea.

Am fost rea... foarte rea :))

I've been bad, very baaad :)) - ras diabolic
Trebuie sa recunosc ca imi place 1 Aprilie, Ziua Pacalelilor. E singura zi din an in care poti sa iti pacalesti prietenii si asta fara absolut nici o remuscare. Fiind o persoana a carei constiinta se comporta ca strajerii din garda Reginei, nu pot decat sa astept cu nerabdare si bucurie in suflet ziua de 1 Aprilie.
Scriu acest post, pentru a va anunta cu regret (mai mult din partea mea, decat a voastra) ca nu am castigat nici o excursie. A fost o pacaleala si m-am bucurat ca a prins la public. E drept ca a fost elaborata si bine premeditata :D Deci, hai ca a fost faina si razi cu mine astazi de gluma de ieri :)
Vreau, pe aceasta cale, sa le multumesc din suflet tuturor celor care au fost alaturi de mine la necastigarea premiului!Chiar a fost o zi reusita. Ii astept la anul, pe 1 Aprilie, sa mi-o coaca cum stiu ei mai bine.

Oaaaa :((

Se pare ca nu am castigat la concursul organizat de Doru Panaitescu si premiat cu o invitatie la Cursul de publicitate online de pe 2-3 aprilie. Trist e sufletul meu...
Iata lista cu definitiile funny ale overlayerelor: http://www.dorupanaitescu.ro/castigatorul-concursului-overlayerul.html
Pe acolo sunt si eu, cu definitia 22 si 24. Stiu, stiu, sunt chiar haioase. Asta e, data viitoare ;)
Totusi, sunt inca trista si-mi plang in batista. Niste commenturi sustinatoare/ajutatoare mi-ar aduce soarele in suflet... DAR nu pe mess sau la telefon, caci "verba volant, (littera) scripta manet" :D

In Vama apa e mai sarata

In weekend am fost la mare - vineri seara Vama, sambata seara Saturn Liberty Parade, duminica ziua Mamaia Kudos. Locuri, oameni, subculturi variate. Pana la urma interesant, obositor, de nerepetat.
Vineri seara, Vama. Am baut vin (cu greu, altadata aluneca mai usor). Am dansat putin. L-am intalnit pe omul marii, cu trupul invelit in plase de pescuit caruia i-am dat un foc la tzigara sa speciala. La malul marii oameni clatinandu-se, vomand, un zid uman intins pe cativa zeci de metri pisandu-se in mare, altii care se balaceau langa ei, cred ca apa era mai calda acolo. Pe la 3 am plecat. Am dormit in masina, am amortit, am zgribulit, m-au luminat jandarmii cu lanterna in ochi, m-am trezit mai obosita pe la 8.30. Am dat 1 leu sa ma spal pe fata si sa ma duc la buda. In gand aveam versurile lui Chirila: "Vreau o buda normala si un dus cat de cat..."Acum il inteleg. Am baut o cafea buna si am fost fericita ca am putut sa imi pun frisca cata am vrut. Multumesc domnisoarei dragutze de la terasa de pe plaja. Am mancat dis de dimineata hamsii amare cu usturoi si mamaliguta. Am stat la plaja toata ziua.
Sambata seara am fost la Liberty Parade. Multa lume, multi tzarani, cocalari, fluiere care iti spargeau timpanele. Fain a fost ca era o minge imensa care trecea pe deasupra noastra si intr-un final am atins-o si eu. Muzica cateodata faina. Cativa oameni costumati, haine mai ciudate, unele interesante, altele ridicole - trenuletzul din cocalari cu blugi, vesta reflectorizanta, caciula de iarna flausata pe urechi, ochelari de soare Pucci isi goleau plamanii sacadat in fluiere. zuper, zuper! Am rezistat cu stoicism
pana la 3. La 8.30 trezirea. Am plecat la Mamaia, la Kudos. Nu mai imi place genul ala de lume, muzica, acelasi bubuit auditiv si vizual. Nu stiu de ce, nu stiu de cand, dar imi par falsi. Nici oamenii din Vama care se pisa si vomita in mare nu imi plac. Probabil daca mai aveam 18-20 de ani, dupa cateva paharele totul ar fi fost ok. Dar acum nu mai intra decat unul si ala cu greu, pentru ca mi-e frica ca o sa ma doara stomacul. Acum simt nevoia sa ma odihnesc, sa fac baie intr-o apa curata, sa rad un pic, sa beau un pic, sa traiesc un pic.

Vei regreta ca ai citit acest post?

Ma gandeam asa, trista fiind... si usor frustrata de o anumita neputinta... Daca o sa am regrete la batranete? Serios, daca o sa le ai chiar tu pe ale tale? Ce naiba mai poti face atunci? Nu mai poti schimba (aproape) nimic. Nu poti nici macar sa te superi din cauza asta, ca-ti va fi teama sa nu faci un atac de cord si apoi sa regreti ca te-ai suparat ca prostu si ca ai murit... Si ce misto mai era cand te plimbai prin parc si jucai table cu alti mosnegi care odata au fost baietii cu care mergeai si faceai clubing pana dimineata... Timpul ne incarca cu tot felul de regrete. Nostalgii si regrete. De asta mi-e frica cel mai tare. Si de zicala ca "de ce fugi mai tare, de aia nu scapi".
Discutand despre asta, un prieten mi-a zis ca daca nu vrei sa ai regrete trebuie sa faci sacrificii si sa faci lucrurile pe care ti le doresti. Dar daca iti iei inima in dinti si totusi faci acele sacrificii, nu te vei gandi apoi cum ar fi fost daca nu le faceai? De unde stii care lucruri trebuie sa le sacrifici? Pe cele pe care le ai sau pe cele pe care ti le doresti?...

La multi ani 2008!

Inceput de an cu multe intrebari si putine planuri. Am tot mai mult impresia ca ma las dusa de val si asta nu e intotdeauna o stare neplacuta. Dar acum o resimt ca fiind o slabiciune care poate sa ma rapuna. Mi s-a acutizat febra intrebarilor existentiale (care zacea latenta in mine): Cine sunt eu? (intrebare pe care si-o pun in general copiii la varsta de 3 ani) Care e rolul meu in toata nebunia asta, uneori frumoasa alteori dezamagitoare, care este viata? De ce a trebuit sa ma nasc si eu? Nu erau suficiente cateva miliarde?
Lucrurile pe care le fac zi de zi, eu aleg sa le fac sau am intrat intr-un fel de rutina si intr-un stil sablonat de viata? Sunt alegerile mele cele pe care le fac sau in adancul sufletului meu as fi urmat, in mod ideal, o alta cale. Nu stiu, tot am impresia ca ne impiedicam de conventii. Si as vrea sa ma scutur de ele ca de matreata... dar n-am taria si nici un sampon bun care sa ma ajute. Si astept... Si te plictisesc pentru ca nu am un stil suculent, creativ si nou si, mai ales, pentru ca sunt cam desueta cu astfel de intreabari si probleme existentiale. "Hai baaa, ca n-avem timp de astea!"
Ei ce sa-i faci, nimeni nu-i perfect!O sa ma condimentez data viitoare dupa gustul multimii! Pentru ca e greu sa lupti si, in fond, sunt un animal social.

Cedand tentatiei de a ma exprima...

Nu am mai scris de aproape 2 luni pe acest blog. Mi-am dat seama ca in incercarea mea de a crea un blog de profesie sau de domeniu nu pot sa am la momentul acesta castig de cauza. Impotriva mea. Sunt prea dezordonata, prea subiectiva, prea galagioasa in sinea mea. Si simt nevoia sa scriu, sa tastez macar, sa aberez virtual. Initial am condamnat blogurile personale, ca fiind o specie de jurnal care si-a pierdut trasatura sa esentiala: de a fi privat! Un blog este un jurnal, mai mult sau mai putin intim, devenit public. Odata devenit public, autorul jurnalului este constient, iar demersul sau nu mai poate fi la fel de sincer. Nu mai poate fi la fel de dezinteresat, de autentic. Gandind aceste lucruri, vedeam blogul personal ori ca un fel de jurnal de adolescent dornic sa impresioneze si sa cucereasca lumea, ori ca un exercitiu scriitoricesc mai mult sau mai putin reusit.
Dar nu mai pot... Trebuie sa imi astern gandurile undeva. Aici am deja o fila, am un condei, ma asteapta doar sa vin si sa ii spun ce simt. N-am rezistat tentatiei...